Potaissa Turda își trăiește momentul de glorie după câștigarea Cupei Challenge la handbal masculin, cea mai importantă performanță sportivă a comunității locale la nivel internațional. Felicitările au curs în ultimele zile pentru formația din micuța localitate ardeleană, iar după fapte vine și răsplata. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice tocmai și-a dat acordul pentru construirea unei săli cu o capacitate de 3.520 de locuri.
Investiția se va ridica în jurul sumei de 17,8 milioane de euro și va fi efectuată în Complexul Sportiv din Turda, care mai cuprinde un stadion și un bazin de înot. „Sala va fi aptă să organizeze competiții internaționale de anvergură, dacă se ia în considerare parteneriatul cu Clujul. Feedback-ul de la Federația Europeană de Handbal este unul foarte pozitiv în privința acestui aspect. Drept dovadă, l-au și distins cu o plachetă de merit pe primarul municipiului, care a făcut proiectul, l-a elaborat și s-a dus cu el până în pânzele albe, până a primit votul favorabil al Comisiei de specialitate din cadrul Ministerului Dezvoltării. Acest lucru s-a întâmplat imediat după semifinala cu Vestmannaeyjar, la ședință am participat și eu împreună cu primarul (n.r. Cristian Matei) și cu președintele FR de Handbal (n.r. Alexandru Dedu)”, ne-a declarat Flaviu Sâsâeac, președintele echipei de handbal Potaissa
Conform graficului, în maximum două săptămâni ar trebui să vină ordinul de ministru, pentru a putea fi făcută licitația și a fi începută construcția. „Sunt șanse foarte bune ca în această toamnă să intre buldozerele, să punem prima cărămidă. Termenul de execuție ar fi de 2 ani”, ne-a relatat conducătorul formației ardelene.
De ce la Turda, la Cluj se poate realiza o infrastructură decentă pentru sportul românesc, iar în București nu se poate? „Cred că la Cluj, la Turda nu au plâns foarte mult că nu au sală, ci oamenii s-au apucat și au făcut proiecte. Nu există finanțare, atâta timp cât nu există inițiativă, cât nu există un proiect serios și bine făcut. Cred că în alte locuri mai mult s-a vorbit decât s-a făcut”, a răspuns Flaviu Sâsâeac, avocat de meserie în viața de zi cu zi.
Conducătorul Potaissei a mai adăugat că o sală la Turda a fost visul copilăriei: „Mulți ani am făcut zilnic naveta de la Câmpia Turzii la Turda cu autobuzul și am jucat pe beton. De fiecare dată ne gândeam, visam, așteptam și urmăream când va fi făcută sala la Turda. S-a făcut o fundație la Turda în 2000, care între timp a dispărut. Acum este momentul frumos al existenței unei finanțări aprobate până la ultimul nivel, care va prinde contur din această toamnă”.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER